Patimasi suntem cu totii, niste turbati care, pierzand formula păcii lăuntrice, nu mai avem acces decat la meştesugul sfîşierii.
Eu sunt si rana si cutitul, iata absolutul nostru, iata vesnicia noastra.
Cel ce incearca sa ne aline singuratatea sau sfasierile actioneaza impotriva intereselor si vocatiei noastre.
Masuram valoarea individului dupa suma dezacordurilor sale cu lucrurile, dupa neputinta de a fi indiferent, dupa refuzul de a deveni obiect. De aici vine si declansarea ideii de Bine.
Sa suferi: modalitate unica de a dobandi senzatia ca existi.
Sa existi: singurul mod de a-ti salva pierzania. Si asa va ramane atat timp cat o cura de vesnicie nu ne va dezintoxica de devenire, atat timp cat nu ne apropiem de acea stare care dupa cum spunea un budist chinez, “clipa face cat zece mii de ani”.
